Amintiri în palme - Rurac Dan

Rurac Dan

Amintiri în palme

Acest volum este un mic copăcel ce a înflorit în adâncurile finite… într-un suflet de copil care din toate puterile cerşeta suprafaţa pământului, sperând că va găsi cândva în ceaţa zilelor cu numele "Nihil" , o ruptură de lumină, plămădită cu nectarul dragostei… Un trunchi de om, închegat ca din granit, o inimă flăcăroasă, iute şi topitoare, un orb nepriceput, o tânără umbră, deja împăcată cu legele morţii, un boţ de lut cu ochi de copil, o frunză primăverească ce-şi topea lumânarea existenţei în răzleţea drumurilor bătrâni, fiind dusă pe aripile vântului în prăpastiile veşnicii căutări…în şuvoiul artificialităţii spirituale. Şi a întuit copilul: chiar dacă nu găseşti aceea ce mult timp cauţi, atunci rămâne doar praful efortului depus, şi acest praf a fost numit "cuvânt". O putere ce se lăfăieşte în prosoapele inimii. Şi-a dat seama copilul că cuvântul, orice cuvânt nu e nimic decât o rană a tăcerii.

***

Mi-a rămas…

Mi-a rămas o viaţă să trăiesc

Mi-a rămas un vis să văd

O durere a rămas ce mă frământă…

Câte-o dată vreau să zăbovesc

Clipa când răsună harpa inimii

Niciodată n-aş dori eu să opresc

Însuflarea-n cer a liniei

Care-a fost pictată cu o pană

Muiată în aurul Luceafărului.

***

Din timp în timp…

Din viaţă-n – moarte

Eu mă închin

La miez de noapte

Lui Dumnezeu

Cu a mele şoapte

Pe care el…

Le-aude poate

Şi le acumulează-n fapte.

***

Pastile…pastile…

Şi gânduri ostile..

Dureri cа moşie

Pentru măduva ta..

***

zic timp, te rog, mai stai lângă mine

Că te simt mereu fugind şi nu e bine

Mai vreau să zic câte ceva celor care

după atâtea lovituri au rămas în picioare.

***

Să scrii poezii

E precum să faci

Dulceaţă din trandafiri…

***

Prea târziu la libertate

Prea devreme pentru acte

Societate..

Bănci şi rate..

Şi familii destrâmate.

***

… Şi …alte drumuri ş-încercări

Credeam că n-am de ales

Ştiam că am doar o şansă…

Asta-i tot ce-am înţeles.

Puţin refuz ce-l primesc

Atunci când decide soarta

Se urcă toţi în tren

Dar destinaţia e alta…

***

Înainte de viaţă..

Sau poate şi moarte..

Nu contează

În ce mărime şi sens

Eu îţi spun

Aidoma unui frate..

Te iubesc, existenţă, te iubesc…

Chiar şi nu-s aşa cifre

Şi litere..

Să emane determinaţii corecte

Cea mai mare a mea demitere..

A fost de-a sănătăţii aspecte..

***

Plutesc corabii de nori

În marea domniei celeste

Tresar pe suflet fiori

Şi frigul mă mânâncă la coaste…

***

Ascultă, Mary..

Iată mâina mea..

Iată ochii cu focul nestingător.

Iată inima ce bate c-o melodie grea..

Iată sufletul meu alinător.

Poţi lua…

Poţi fura

Ce doreşti..

Ce îţi place

Doar…în ziua când va ploua..

Eu te rog:

Nu te duce!..

Fiindcă stelele n-o să sclipească în geam.

Fiindcă vântul va bate în stecla cororată..

Eu te rog: nu te duce..

Asta-i tot ce am..

Un trup, un fantom şi pe umeri o cruce.

Eu rămân între patru pereţi

Şi mi-i greu.

Căci din fiecare sunt abandonat cu urlet

Şi s-aşează un necestiv duh pe pleu..

Şi-mi lipeşte ceafa cu burlet…

Ascultă, Mary,

Eu te rog..

Să nu

Pleci..

Doar rămâi în casă pân' dimineaţă..

Eu îţi dau ce doreşti

Chiar şi viaţa mea

Numai ascunde-mă, te rog,

De ceaţă…

***

În faţa

acestei nopţi

Pline de

semne

şi stele

Mă deschid

pentru a câta oară

la

Calda

Indiferenţă a

lumii…

Am

Înţeles

că focul se

stinge

Atunci

Când

devii fericit…

Când nu

mai eşti

acel individ

Care consumă tutun

sau tare

lichid

Din

motive

phihofizice,

Fiind

tâmpit.

Fiind

jâgnit

de-o deflagraţie spirituală.

Am trecut

de mult prin

focul

care-acum

s-a stins,

Atât de trist,

acum sunt

de neatins,

E ca şi

cum

i-ai scoate ochii unui orb,

Atât de trist,

să

te bucuri

când

vei fi

aproape

mort…

***

Prefer mereu liniştea mea din miezul nopţii.

Înnecat de fum ca un drum de ţară şi dulce ca mierea…

Zici că numele meu e Alin Durerea.

Gândul mi-e pansament de la o vreme

Aduc flori la morminte prin cuvinte crizanteme

Sunt complicat de simplu, e românesc filmul

Aş fi putut să fiu mai mult, dar n-am fost tipul

Care să vrea mai mult de la viaţă,

Golan batrân cu nopţi nedormite pe faţă…

***

Dragostea, poate…e dăruirea divinităţii, fiindcă doar cu numele tău îmi pot alina durerea.

***

Ne fură timpul hoţii..

Viaţă e doar sărbătoria morţii…

***

Să fii adult e să fii copil cu datorii.

***

Frunze se târăsc,

Întristări pe vânt

Prin copacii goi.

Îmi imaginez…

Că umblam prin parc,

Astă-vară, noi.

Chiuie pe vânt,

În geam somnoros,

Idealuri noi…

_______________________

Noi suntem un râs

Mângâiat în cer

Pe motiv de ploi…

***

Nopţile lungi cu pastile şi Biblie

Nopţile – dungi pe poala celestă

Omul devine o figură nevizibilă

Când duce viaţa pe fund…

***

Istoria este integrarea a diverselor procese în spectrul liniar pre numele – timp. Iar timpul e ecvivalent unei prizme, edificiate de trei îndemânatici: trecut, prezent şi viitor.

***

Pentru ca totul să se termine

Pentru ca să mă simnt mai puţin singur

Nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc

Cât mai mulţi spectatori

Şi să fiu primit de ei

Cu strigăte de ură…

***

Singur, sunt sigur că aşa mi-a fost scris.

Mi-aş da toata durerea la schimb pentru implinirea unui vis.

E trist! Şi tu eşti trist, dacă m-asculţi pe mine.

Copile, fă ceva să iţi fie măcar ţie mai bine

Şi nu-ţi fă griji, dacă vei pierde tot ce ai adunat o viata, iţi las un loc de veci lânga poeţi

morţi dar incă-n viaţă..

Invaţă să nu-ţi păstrezi sufletul in gheaţă

Ieşi in faţă

Căci la sfârşit e doar un cimitir şi multă ceaţă…

***

Mi-a ajuns să te privesc, ca să simt cât imi eşti de dragă…

***

Un vânt iernatic… Umed şi rece

Bătea c-o jalnicie de copil

Din satul ameţit de ceaţa

Fulgilor rătăcitori....

Din văzduhul cenuşiu

Picură atâta singurătate

Că pare sufletul împovărat.

Şi plămădit de pustietate.

Pe aripile îndelungate

Aducea zvonuri

De gemete înăbuşite

Zilelor condamnate…

Te opreşti…

Lumea pare

O stinsă lumânare

De-o plumbă culoare…

***

O lumină firavă

De primăvară

În cerul de ţeavă

C-o formă gravă

Sau transparentă

În sens – inocentă

Se topea lent

În amurg violet

Şi asfinţitul plângea

Pe umărul norului

Ce fumega

Ş-apoi atingea

Văzduhul limpeziu

....atât de viu…

Ce-mi spune să fiu

O rudă, ori fiu

Soarelui griu

Lanului de grâu

Dar eu sunt un om

Adus în acest vis

În trupul de pom

Şi-am fost ucis

De apostoli în casă

Lângă fereastră

Unde valuri de noapte

Spumegaseră-n şoapte

Că neantul e-un fluviu

Ce se scrijela-n piatra

Steclelor colorate.

***

Sunt un nimic fără de tine

Sunt aceea ce ţi-am spus..

Sunt un nimic fără de tine

Adesea îmi ridic ochii sus

Spre poala adâncă a cerului…

Respir greu… mai des iau pastile..

Din când în când adorm

Spre dimineaţă..

Beau multă cafea

Să-mi fie noaptea fără somn..

Dar zilele ca nişte lanţuri

Prin preajma mea repede zbor.

Sunt un nimic…

Doar Dumnezeu

Mă vede încă viu

Chiar dacă am slăbit până la coaste

Chiar dacă faţa-mi e palidă

Şi ciarcănile-s prezente mereu

Sunt un nimic

Şi fără de tine-mi este greu…

Cât chinul ăsta mă va coaste?..

În ce valută mă voi răsplăti?

Fumez mai rar…căci fumul nu ajută

Mai rar visez ceva interesant

Mai rar îţi văd ochii prin străzi străine

Mai rar eu mă gândesc la tine…

Mai rar…

Scriu poezii numai atunci

Când ştiu că tot mai bine o duci

Şi-mi este milă de tine…

***

Vă las acum.

În azi.

Și-n mâne.

Un sentiment

Ce printre veac

Va fi numit

În amintire

Amor,

Sau

Dragoste,

Sau poate și

Iubire.

O mare parte de mine.

O carte

Cu mâzgălituri în file.

***

Se întoarce iarna

Iarna se întoatrce…

se întoarce iarna

Cu stropi-degete răzbate

în geamul tău…

Plopi răsuciţi – fluturaşi