Amintiri în palme - Rurac Dan Страница 4

Prin venele văzduhului din cer?

Cum viaţa ta devine închisoare

Şi tu duci slujba de lăncer…

Cum îţi ascunzi în valuri de ruşine

Povara suferinţei omeneşti

Cum te gândeşti cum ai obţine

Cu uşurinţă cifrele băneşti…

Moneda îţi provoacă lacomia

Dar traiul îţi devine mai lejer

Tot ea e cea ce strică omenia

Şi-aduce răul viager.

Îţi vinzi prea scumpă libertate

Înoţi în lacul neplăcut

Şi când te uiţi – o jumătate

Din viaţa scurtă a trecut…

Şi care-i cea mai mare bogaţie?

Şi cum arată dimineaţa ta

Pe care-o vezi prin stecla cenuşie -

Aşa ceva visai cândva?

Şi-n zbuciumul aceast nemilostiv

Sentimentul e topit în lavă

Când cel mai aşteptat copil

Uită de tată şi de mamă…

***

Când inima începe să doară

Pentru nu ştiu a câta oară

Versul îmi este o mană

Care-o pun mai târziu pe rană.

***

Suntem morţi vii, uitaţi printre rânduri

Generaţie pierdută-n funebre tărâmuri

Suntem doar cifre, de-nlocuit cu alte cifre

Şi ghem de aţă măsurat numai în rife.

***

Ascultă cum pleacă

Prin chin şi tăcere

O viaţă întreagă

Purtată-n plăcere…

Ascultă cum plouă

Cum strada oftează

S-ascunde în rouă

O faţă frumoasă…

Ascultă cum codrul

Sălbatec vuieşte

Şi picură doina

Şi jalnic porneşte.

Ascultă cum vaiet

De noapte murdară

Răsună-n coclauri

C-o notă neclară…

Ascultă, fine,

Să nu-ţi fie teamă

Ascultă cum greu, din adâncuri

Pământul la dânsul ne cheamă…

***

Parcă nimic nu mai doare

Iată şi fericirea mea ieşită-n cale

Zâmbeşte…

***

Am avut mai mulţi spini în viaţă decât flori pe câmp

Şi împotriva firii sunt melul care sare pe lup

Motivul "a gândi" evocă starea "mă descurc"

Şi cel mai lung ecou devine cel mai scurt.

Ca şi piatra cea mică sparge valul cât mare

Eu îmi caut poteca care duce spre Soare

Tot repet că sânge cu sânge nu se spală

Dacă nu-nţeleg asta atunci am dat-o-n bară.

Pretutindeni pun preţ pe puteri spirituale

Că n-o să pot face prea multe cu bunuri materiale

Învăţ din orice povaţă şi fac paşii în faţă

Că şcoala vieţii n-are decât o singură vacanţă.

***

Poetul este ultima persoană care se bucură de faptul că poeziile sale sunt mutate în muzică. Deoarece el însuși este preocupat în primul rând de conținut, iar conținutul, de regulă, nu este complet asimilat de cititor și nu imediat. Chiar și atunci când poezia este tipărită pe hârtie, nu există nicio garanție că cititorul înțelege conținutul. Când și versul se suprapune muzicii, atunci, din punctul de vedere al poetului, apare o eclipsă suplimentară. Deci, pe de o parte, dacă ești mai slab, atunci ești flatat că compozitorul a scris muzică în poeziile tale. Dar dacă eşti cu adevărat îngrijorat de reacția publicului la textul tău – și aici începe lucrarea ta și la ce se rezumă în cele din urmă – atunci nu este absolut nimic de sărbătorit. Chiar dacă ai afaceri cu cel mai bun compozitor din lume. Muzica, în general, aduce poezia într-o cu totul altă dimensiune…

***

Parcă ieri eram un puşti de la liceu

Parcă ieri mă gândeam că viaţa e un mister

Parcă ieri copilăria cânta la vioară

Parcă ieri n-aveam pe suflet nici o rană…

Parcă ieri căutam tăcere printe văi

Parcă ieri mă pierdeam în florile de tei

Părcă ieri spuneam pentru prima dată "mamă"

Parcă ieri îmi ardeam inima în flamă.

Parcă ieri înotam în apele de noapte

Parcă ieri mă rugam la Dumnezeu în şoapte

Parcă ieri am citit întâia a mea carte

Parcă ieri nu vorbeam cu sine despre moarte.

***

O femeie știe să iubească până la un asemenea grad de nebunie, încât rupe toate limitele înțelegerii … De la o astfel de iubire, uneori, devine înfricoșătoare, mai ales atunci când tot ceea ce este topeşte în această dragoste …

***

De primăvară note

Sau de toamnă

Prin uliţele sparte eu mă plimb

De dimineaţă vântul bate-n spate

Spre sеară e mai linişte şi blând.

Văzduhul răsfoieşte libertatea

În geam se manifestă un pustiu

Am auzit că pe lângă o cetate

O fată a murit noaptea târziu.

Şi nu-i mai mare-n lume jalnicie

Decât să vezi inscriptul funerar

Şi groapă plină de nimicnicie

Şi trupul dus spre ultimul pătrar…

Citate

Viaţa este o apă de râu în care nu poţi întra de două ori.

A fi poet înseannă a da viaţă cuvintelor,

A fi iubitor înseamnă să storci veninul altora…

Buzele tratează boala despărţirii prea ușor..

Îmi este rău…

Chiar..

Îmi este rău

Fără

De.

Tine…

Ce zi e astăzi – nu mai ştiu

Dar mi-am dat seama că-i ziua fără tine.

Dragostea este unicul copil ce spune: " Am să vin fără ştire"…

Dragostea este un sentiment altruist. O stradă cu deplasare în sens unic..

Suntem împăcaţi cu legele vieţii

Suntem născuţi în dogmele morţii.

Hotarele pe care ne le închipuim sunt ca şi existenţa – o iluzie.

Fii înţelept ca tăcerea…

Eşti deştept, poate prea deştept ca să fii fericit…

Toate închisorile ce sunt pe pământ se înalţă în locuri pustii.

Trecutul este o amnezie compusă din litere moarte.

Nu-i mai mare pedeapsă pentru om, decât să nu-şi găsească împăcarea singur cu dânsul.

Vorbind cu alter ego, vorbim cu Dumnezeu…

Doamne, câtă durere poate suporta un om .... o inimă.....un suflet singuratic…

Imaginea ta ce demult o păstrez

De atâta privire aproape s-a şters…

Tu eşti subînţelegerea mea neglăsuită....

Un suflet afumat

O viaţă vânturoasă

Atât sunt eu – uitat.

De-o fată frumoasă..

Toamna e timpul când ochii se odihnesc,

Dar sufletul cântă…

Succesul este steaua sclipitoare a universului uman.

Şi dacă ploaia s-ar opri

Stele ar răsări..

Dar eu n-am nevoie de ele

Am nevoie de tine.

Eşti visul de care mă ţin, eşti visul care mă ţine..

Vom deveni ceva frumos şi oamenii ne vor cânta..

Un înger căzut rezistă și pe pământ…

Fiecare suflet îşi are analele sale, pictate în culoarea ochilor…

Tu eşti minunea cu ochii mari…şi mâinile rece..

Sute de case, un furnicar de oameni, dar tu eşti singur, singur, singur…

O jună cu ochii de vară

Cu mâinele de iarnă

cu sufletul primăveresc..

În lumea celor drepţi tu vei fi cea mai dreaptă.

În tot cosmosul meu tu eşti un fel de Dumnezeu.

Pustie e lumea…

Pustiu este timpul

Când eu toată luna

nu ţi-am atins vârful

Buzelor dulci…

Când vine toamna eu mereu rămân singur…

Creşteam o floare în sufletul meu

Pre numele "iubirea"

Dar ea a fost distrusă de rău

Distrusă fost-a şi a mea fire…

Nu frică, nu teamă – milă de tine mi-i..

Fiinţa din prezent poate fi doborâtă de umbra din trecut ce se reîntoarce…

Linguşirea este o morală prostituată.

Singurătatea este unicul postscriptum, lăsat pe toate sufletele omeneşti.

… o dorință mereu arzând, te omoară încet dacă nu e împlinită…

Numai cifrele trăiesc pâna la noi şi după noi.

Mama este primul cer,

Mama este ultima privire…

Tu nu eşti umbră… Eşti soare.

Oare… ce-i fericirea adevărata?

Să-l faci şi să-l vezi pe alt fericit…

Când am încetat de a mai fi copil, am murit.

Singurătatea este